– sculptori de suflete –

De regula cand auzim despre calugari sau biserici pe stil vechi, ne indreptam catre Biserica ortodoxa rusa. Totusi, desi mai putin cunoscuti, exista si calugari si ritualuri ortodoxe carpatine pe stil vechi, iar stilul vechi face referire la o traditie orala care ar fi fost transmisa de pustnici de la duhovnic la discipol, de la patrunderea crestinismului in Dacia pana astazi. Istoria bisericii ortodoxe romane nu cuprinde informatii despre cei care si-au luat numele de Iconari carpatini, insa asta nu inseamna ca ei nu exista. Timp de cinci ani am lucrat in zona manastirilor din nordul Olteniei, in cercetare folclorica si paleografica si am dat peste acesti oameni oficial inexstenti. Primul Iconar pe care l-am intalnit mi-a devenit duhovnic si prieten pana in clipa in care si-a parasit trupul si a plecat spre cele vesnice. Parintele Ghelasie Gheorghe de la Frasinei, personaj controversat in ortodoxia dogmatica datorita publicatiilor sale cu un pronuntat caracter gnostic, dar respectat datorita harului si ascezei, este cel care mi-a spus povestea lui, a Iconarilor.
Termenul “iconar” este folosit in erminia bizantina pentru pictorii de icoane si s-a inradacinat in acest fel. Totusi, calugarii Iconarii nu sunt pictori de imagini, ci sculptori de suflete, caci se spune ca ei poarta icoanele lor in inimi. Toti Iconarii carpatini sunt pustnici si se nevoiesc in tot felul de asceze care par greu de inteles pentru omul modern – Avva Ghelasie manca uneori doar un pumn de grau sau orez la doua zile.

Iconarii considerau asceza ca fiind puterea pe care o castigau pentru a-si invinge patimile trupesti in perioada de ucenicie, si forta care ii invredniceste de vederea in duh si cunoasterea lui Christos pe cei care devin parinti in duh, dupa ce isi incheie anii de slujire si invatatura langa un mare pustnic, care le este indrumator. Umili si nevazuti in cadrul calugarilor ortodocsi, Iconarii nu pot fi recunoscuti decat dupa un semn ascuns : ei poarta sub rasa monahala o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu cu Pruncul, care este asezata la piept. Pentru Iconarii pustnici ea are o mare valoare duhovniceasca, deoarece Icoana de lemn este facuta de ei cand au trecut de ucenicie, este un test de maturitate spirituala. Discipolul iconar poarta la piept icoana daruita de duhovnicul lui, iar cel care trece de perioada de proba si este considerat matur si statornic in rugaciune si post, isi face propria sa icoana, pe care o va purta la piept toata viata. Se spune ca Iconarul isi poate da jos de la gat icoana Preasfintei Nascatoare doar atunci cand aceasta traieste vie in inima lui si ii poate lumina si pe cei din jur cu harul lui Dumnezeu. Putini Iconari dau jos Icoana din smerenia foarte necesara unui bun monah.
Ceea ce ii deosebeste in credintele lor pe Iconarii carpatini de marea parte din calugarii ortodocsi este modul in care ei inteleg si primesc Taina Icoanei Maicii cu Pruncul : Fiul cel din Tatal Nascut a coborat din Ceruri si a fost primit in trup de lut prin mijlocirea Maicii Sfinte, ca protectoare a Pamantului ; crestinul trebuie sa creasca in el aceasta Taina si sa poata ridica Pamantul la Cer, prin cunoasterea Mantuitorului, ca multumire pentru sacrificiul facut de Domnul nostru Iisus Christos. Asa s-ar putea sintetiza credinta lor fundamentala, care este insotita de certitudinea ca stramosii romanilor erau crestini pentru ca preotii lui Zalmoxe se inchinau Tatalui Ceresc, iar la venirea Fiului, au trecut la crestinism intelegand prin aceasta implinirea unei profetii strabune, care le spunea ca Tatal va trimite pe Fiul sau pe Pamant ca sa mantuiasca lumea.
In concordanta cu traditiile ritualice arhaice ale poporului roman, calugarii carpatini Iconari urca pe munti la sarbatori religioase si solare si se roaga pe pietre mari, intinse inaintea cerului, pentru cei care i-au slujit Tatalui ceresc in trecut si pentru cei care ii vor sluji in viitor, pentru ca Christos sa poate calauzi toti oamenii spre a « induhovnici » lutul prin harul Sau.

Am intalnit o singura data un alt Iconar, un pustnic batran, care isi aranja icoana pe sub rasa. Cand a vazut ca m-am apropiat de el si mi-a cunoscut intentiile, fiind un vazator in duh, s-a uitat in ochii mei si mi-a spus ca nu mai sunt Iconari, pentru ca nu mai avem pustnici care isi iubesc Pamantul si care iubesc asceza ca pe o miere care unge sufletul dreptului crestin. Apoi a plecat si m-a rugat sa nu-l deranjez. Pentru ca Avva Ghelasie a plecat dintre cei vii si eu nu am mai gasit Iconari care sa ne spuna mai mult despre viata lor de acum si de demult, va spun eu povestea acestor calugari smeriti, pe care nu ii gasiti decat daca stiti ca acei care ascund sub rasa o icoana de lemn, cu Taina Pruncului tinut pe brate de Maica Sfanta, sunt mostenitorii unei traditii stravechi, pe care Biserica oficiala a neglijat-o datorita celor doua mii de ani de lupte si prigoniri.

prof.Dr. Sebastian Stanculescu – editor online