Loc binecuvantat unde oamenii isi regasesc linistea

Situata la 30 km vest de orasul Tg-Jiu din judetul Gorj, Manastirea Tismana este un foarte vechi asezamant monahal din Tara Romaneasca.
Ctitorul manastirii este Cuviosul Nicodim (1310-1406) de neam valah, din partea de sud a Dunarii, dupa mama inrudindu-se cu domnitorii Basarabi si cu cneazul Lazar al Serbiei. In Tara Romaneasca, Cuviosul Nicodim a venit prin chemare divina, cu misiunea de a ridica o manastire intr-un loc ales special pentru cinstirea si pomenirea Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu. Documentele istorice mentioneaza mai multe ctitorii ale sale si anume manastirile : Vodita, Gura Motrului, Topolnita, Visina, Aninoasa, Prislop, dar se spune ca Manastirea Tismana ar fi cea mai frumoasa si mai trainica dintre ctitoriile sale.
Sfantul a colindat destul de mult prin muntii Olteniei pentru a gasi locul cautat. Intr-una din acele zile, pe cand se odihnea langa un copac mare din lemn de tisa, a inceput a se ruga la Dumnezeu sa-i arate prin semn dumnezeiesc unde sa aseze sfantul Jertfelnic al viitorului lacas. Atunci s-a coborat asupra lui si asupra copacului un fascicul de lumina, iar un glas s-a auzit “Aici este locul unde am poruncit tie sa faci lacas de inchinaciune Maicii Mele cele Preaslavite si cu ajutorul ei si al meu, nu va lipsi voua, intru mantuirea voastra si slavirea asezarii voastre”. Se spune ca Sfantul Nicodim a taiat cu mana lui tisa cea mare si a asezat acolo Sfantul Prestol. De la acest lemn si de la vestitele paduri din zona, aceste locuri si-au luat numele de Tismana.

Constructia a fost realizata in secolul al XIV-lea cu sustinerea materiala a domnitorilor Basarabi, Radu I si al fiilor sai (1377-1383), Dan I (1385-1386) si Mircea cel Batran (1386-1418). Biserica manastirii a fost sfintita la data de 15 august 1378 cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, sfintire atestata documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 3 octombrie 1385 “…la inceputul domniei daruita mie de Dumnezeu, am aflat in tara domniei mele, la locul numit Tismana, o manastire”.
Manastirea este asezata pe varf de stanca, pe muntele Starmina, inconjurata de paduri seculare, iar de sub zidurile sale tasneste apa cu o cadere de aproximativ patruzeci de metri in raul Tismana. Peisajul este de o frumusete uluitoare, iar de fiecare data cand revin in acel loc, parca mi se taie rasuflarea de atata frumusete. Construita in stil bizantin, cu ziduri groase de piatra si caramida, sustinute de contraforti, manastirea are trei turle pe naos, pronaos si pridvor. De-a lungul timpului, asemenea altor manastiri gorjenesti, manastirea a suferit dese distrugeri datorate turcilor, insa reparatiile au fost realizate cu ajutorul voievozilor si a unor boieri locali. Astfel in anul 1520 Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb, in 1541 Radu Paisie a facut ancadramentele si usile bisericii mari, Matei Basarab in anul 1650 a ridicat biserica mica a spitalului manastiresc, clopotnita, apoi a daruit bisericii un clopot mare, Cornea Brailoiu – marele ban al Craiovei, a refacut o parte din chiliile manastirii si a facut mari donatii, iar jupaneasa Stanca Glogoveanu s-a ingrijit, in perioada 1733-1766 de refacerea picturii. Chiar Constantin Brancoveanu a daruit manastirii obiecte de cult si numeroase danii. Manastirea a avut un important tezaur artistic, insa o mare parte din acesta s-a pierdut. O parte din obiectele ramase sunt pastrate la Muzeul de Arta al Romaniei, dar si in muzeul manastirii unde pelerinii pot admira icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, vesminte, usile vechi ale bisericii din anul 1782 si o colectie de picturi murale provenite din pronaos.

In prezent la Manastirea Tismana traiesc saizeci de maici si surori, iar de peste patruzeci de ani stareta este Stavrofora Ierusalima Gligor, a carei faima de bun gospodar si organizator, a depasit demult granitele tarii noastre, fiind pentru orice staret un model de modestie, intelepciune si pricepere in cele manastiresti.
Slujbele se savarsesc dupa tipicul traditional : Sfanta Liturghie in fiecare zi, Vecernia seara, iar Miezonoptica si Utrenia la miezul noptii. Catapeteasma este din stejar realizata in stil brancovenesc, cu ornamente florale suflate in aur. Altarul este luminat de o fereastra mare situata in centrul peretelui dinspre rasarit, si de la o alta mai mica pe dreapta aceluiasi perete. Pronaosul este slab luminat pentru ca cele doua ferestre sunt asezate in partea superioara a zidurilor. Pridvorul are cate patru ferestre mari pe fiecare perete din vest nord si sud. Fatadele exterioare nu au pictura, sunt varuite in alb ca si peretii cladirilor din jur.
Incepand cu anul 1955 s-a decapat pictura din pronaos, executata in 1766 si s-a incastrat pe peretii din muzeul manastirii si pe coridoarele chiliilor. Paraclisul care detine cateva vitralii donate manastirii de catre poetul George Cosbuc, in memoria fiului sau Alexandru, a fost pictat in anul 1948 de pictorul Dimitrie Nicolaide. Pridvorul bisericii a fost pictat in anul 1944 in stil bizantin de catre pictorul Grigore Popescu din Campulung Muscel.
In biserica, asezata in naos pe partea stanga, dar in fata, se afla o racla din argint executata de artistul plastic Gheorghe Stoina din Bucuresti, racla care contine particele din Sfinte Moaste, adica degetul aratator de la mana dreapta a Sfantului Nicodim, dar si crucea de plumb ce o purta la gat, moaste ale Sfantului Ignatie Teoforul si ale Sfantului Ion Gura de Aur. Pe capac sunt prezentati in medalioane emailate acesti trei sfinti, iar in exterior sunt redate scene din viata si minunile Sfantului Nicodim. Multi oameni suferinzi s-au rugat la aceste moaste si s-au vindecat. Vestea s-a raspandit si numarul pelerinilor este din ce in ce mai mare, semn ca si increderea oamenilor este la fel de mare, venind aici din cele mai indepartate colturi ale tarii. Cine a ajuns vreodata la aceasta manastire, nu o mai poate uita si revine ori de cate ori are prilejul, chiar daca problemele pentru care au venit initial, s-au rezolvat.

Sfantul Nicodim a trecut la cele vesnice la data de 26 decembrie 1406, mormantul se afla in pridvorul bisericii, insa putini oameni stiu ca si l-a sapat singur.
Vestite mai sunt : stranele sculptate de calugari in anul 1731, policandrul mare din alama lacuita datand din secolul al XIX-lea, toaca metalica de forma vulturului bicefal – stema domnitorilor Basarabi si nu in ultimul rand, faimoasa colectie de cactusi expusa vizitatorilor pe timp de vara.
S-ar mai putea spune ca la Manastirea Tismana, Tudor Vladimirescu a organizat rezistenta miscarii din anul 1821 si a conceput Proclamatia de la Pades. Tot la aceasta manastire, inspirat de frumusetea naturii din acesta zona, George Cosbuc a finalizat traducerea operei lui Dante “Divina Comedie”.
Pentru mine, Manastirea Tismana este locul in care imi regasesc intotdeauna pacea si linistea sufleteasca, indiferent de incercarile prin care trec. Este un loc binecuvantat, drag sufletului meu, unde stiu ca ma asteapta cu binecuvantarile lor doua bune prietene maicutele Teodora si Steliana, de la care am invatat ca “nimic nu e posibil fara Dumnezeu” si ca “la Manastirea Tismana timpul nu are sfarsit, este asemenea vesniciei”.

Mihaela -Theodora Popescu