Mantre sau rugăciuni?

Fiecare religie, fiecare tradiție spirituală precum și mistica izvorată din ele au avut un mod propriu de a se raporta la Dumnezeu. insă, dincolo de dogme, credințe, istorii diferite, pe care le cunoaște fiecare dintre acestea și le apără uneori prin arme și războaie, există ceva comun in practica spirituală care le insoțește pe toate. Căci o religie nu este formată doar din legile, prescripțiile, sfinții sau tradițiile promovate, ci este mai ales dintr-un mod de viață care propune o practică specifică. Dacă reducem toate tradițiile spirituale la lucruri esențiale și simple, putem spune că toate cred intr-o ființă spirituală originară, un Tată Creator (Mamă Arhetipală) și toate ii propun omului metode prin care să se dezvolte pentru a fi o ființă mai bună, un cetățean mai bun, un preot mai bun sau un exemplu de virtute pentru semenii săi.
Metodele de a infăptui această purificare sau transformare morală sunt foarte diferite, mai ales intre tradițiile orientale și cele occidentale, insă toate au ca nucleu cuvinte, propoziții, imnuri sau poezii cu caracter sacru, pe care le-au rostit personalități de excepție, sfinți sau inițiați. După multe tradiții, asemenea texte au fost rostite inițial chiar de ființele divine sau de slujitorii-patriarhi ai acestora. Indiferent că erau cuvinte simple, imnuri sau propoziții mai lungi ori mai scurte, toate aceste sentințe sfinte erau păstrate in vremuri mai vechi sub formă de poezii, primind un ritm, o formă artistică și chiar o melodie cu ajutorul căreia ele puteau fi incantate sau performate. Conținutul lor, conform tradițiilor, oferă discipolilor putere, ințelepciune și iubire.
Tradiția orientală cunoaște acest tip de sentințe-rugăciuni sub numele de mantram (mantre sau mantras), termenul provenind din limba sanscrită, odată cu importul masiv de literatură esoterică din a doua parte a secolului al XIX-lea. Tradiția iraniană conservă aceași termen, cu variația manthra, pe cand spațiul taoist numește sentințele sacre zhenyan. Termenii pot fi asemănați cu rugăciunile din cadrul spațiului occidental creștin, dacă ne raportăm la conținutul lor și mai ales la funcționalitate. Atat mantrele, cat și rugăciunea au ca scop apropierea practicantului de Dumnezeu, crearea unui spațiu special de comunicare intre om și Creatorul său.

Diferențele dintre mantre și rugăciuni sunt importante, căci ele arată specificul unor culturi diferite. Diferența de bază este aceea că mantrele sunt afirmații cu caracter general-universal, care exprimă adevăruri filosofice profunde, de regulă, fără ca practicantul să exprimeprin recitarea lor o rugăminte cu caracter personal. Unele mantre sunt cuvinte simple, importante pentru vibrația pe care o generează cand sunt rostite cu voce tare, avand un caracter magic, fără un conținut de ințelepciune aferent. O serie importantă din mantrele din textele vechi hinduse aduc in prim plan imnuri de slavă inchinate zeilor mari și mici din natură sau Creatorului Brahma. Rugăciunea creștină propriu-zisă are cel mai frecvent caracterul unei rugăminți adresate lui Dumnezeu, existand o serie mare de texte consacrate unor situații specifice de viață precum: boală, secetă, război ș.a.
Asemănările dintre rugăciuni și mantre sunt importante mai ales dacă ne dorim să privim lucrurile in mod deschis și global, adoptand o poziție temperată, neconfesională. Ambele tipuri de sentințe sacre sunt repetate zilnic, de un anumit număr de ori, in funcție de indrumările maestrului sau duhovnicului. Ele sunt numărate in funcție de criterii stabilite de tradiție, astfel că un călugăr are un șir de mătănii din lemn, noduri sau piatră cu ajutorul căruia stabilește modul de desfășurare al practicii zilnice. Numite mătănii, rozarii sau șiruri de bile, cu ajutorul lor, practicanții școlilor spirituale orientale sau occidentale iși rostesc mantrele, rugăciunile sau Ave Maria.
Este interesant, dincolo de spațiul cultural sau religios, faptul că o serie de rugăciuni și mantre ajung să aibă conținuturi asemănătoare, in special cele care devin imnuri de laudă pentru Dumnezeu. Astfel, rugăciuni precum cele preluate din Psalmul 103 al lui David, Imnul lui Akhnaton către Soare sau o mantră indiană au teme asemănătoare, in care natura intreagă stă in fața Creatorului, primind viață de la El:

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! intru strălucire şi in mare podoabă Te-ai imbrăcat; Cel ce Te imbraci cu lumina ca şi cu o haină. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor. (Psalmul 103 al lui David)

Turmele stau in pace alături de păstorii lor, iar copacii și iarba cresc verzi ; păsările pleacă din cuiburile lor cu aripile larg deschise spre a Te preamări pe Tine. Acum, din răsărit Te ridici și Te răspandești, copleșind lumea cu frumusețea Ta. (Imnul lui Akenaton către Soare, I, IV)

Impunător și mai frumos decat toate ești Tu, O Soare, creator al luminii, Celce luminezi toate tăramurile. (Rig Veda, Imn Soarelui, L)

in ce mod alege fiecare om in parte să se raporteze la Dumnezeu și la rugăciunile sau textele sfinte pe care decide să le folosească in practica sa spirituală este o problemă de libertate și conștiență. insă este important să știm că, dincolo de limitările impuse sau autoimpuse, mii de oameni din intreaga lume păstrează cu venerație și dragoste față de Creator sentințe și texte prin care caută să se desăvarșească ca oameni, să fie mai buni, mai echilibrați, mai luminoși, fiecare așa cum poate, indiferent că aceste texte sunt numite rugăciuni, imnuri sau mantre.

*Citeste si Artele Martiale si morala crestina – click aici

prof.Dr. Sebastian Stanculescu – editor online