Datini, obiceiuri, superstitii

In prima jumatate a secolului trecut, cand s-a nascut cel ce scrie aceste randuri, orasele erau mici targuri, iar satele erau mari si infloritoare. Satenii au fost ( si sunt, atatia cati au mai ramas ) mari pastratori de datini, obiceiuri, superstitii. De multe ori, hotarele dintre acestea erau atat de intrepatrunse, incat ele se confundau. Satul ! Acesta a fost vatra natiei ; bogatia folclorului ( acum pierduta, sau – in orice caz – saracita ) acolo era conservata cu grija. Respectul pentru traditie era de necontestat, iar superstitia era urmata cu sfintenie, caci bunul-simt recunoscut al taranului roman urma neclintit dictonul “crede si nu cerceta”. Ei credeau in superstitie avand zestrea milenara de exemple care demonstrau ca : da, e bine sa tii cont de ea ! Astfel, in majoritatea lor, nuntile, chiar ale orasenilor cu radacini acolo, se tineau la sate, unde exista siguranta ca odata, candva, vei putea spune ca “a fost o nunta ca-n povesti, care-a tinut trei zile si trei nopti”. De ce “ca-n povesti” ?

Pentru ca fiecare obicei, superstitie legate de nunti, erau pastrate cu sfintenie din povestirile celor batrani si nicidecum din scrieri, ele fiind transmise oral din generatie-n generatie. Astazi, vremurile s-au schimbat : orasele s-au dezvoltat, marindu-si numarul de locuitori cu cei veniti de la sate si urmasii lor. In timpul asta satul trage sa moara.
Dar sa vorbim despre nunti, obiceiuri si superstitii legate de acest eveniment unic in viata oamenilor ; pentru ca asa era odinioara nunta : UNICA, spre deosebire de vremurile de azi cand si-a pierdut frumosul caracter de unicitate, devenind “ceva” repetabil. O sa ajunga tot atat de comuna ca spalatul pe dinti ( si acesta nici macar nu este cel mai bun exemplu ! ). Ce sa mai vorbim despre obiceiul purtatului pe ulita satului a zestrei miresei ? Rar de tot se mai pomeneste asta acum. Prea sunt egale fetele cu baietii, prea sunt pauperi parintii copiilor. Uneori, rar, vine vorba despre educatia celor care se unesc, cea mai importanta problema fiind inegalitatea de studii !
De curand am asistat la o nunta de la inceputul ei si pana la sfarsit. Trebuie spus ca nunta avea loc in Capitala. Observatiile asupra obiceiurilor si superstitiilor care au guvernat intreaga ceremonie, incluzand “masa si dansul” m-au incantat prin asemanarea izbitoare cu cele din secolul trecut de la sate, vazand in acestea oglinda celor practicate in trecut, cu mici variatii, datorate progresului tehnic, dar si schimbarii mentalitatilor. De notat ca respectiva nunta a fost organizata, planificata de la inceput si pana la sfarsit de catre cei doi tineri miri. Sigur, strajuiti de cei batrani, de la care acestia s-au “inspirat”. Si este foarte bine ca se petrece astfel.

Obiceiuri noi sau vechi superstitii ?

Nunta a inceput de dimineata, cand toti nuntasii s-au strans in fata Primariei asteptand ora planificata pentru cununia civila. Dupa efectuarea formalitatilor civile, alaiul s-a impartit in doua : fetele si femeile, impreuna cu mireasa au mers la casa acesteia ; tinerii si barbatii au plecat cu mirele la casa lui. La fiecare dintre aceste locuinte erau intinse mese cu mancare si bautura, iar formatia muzicala ( unde sunt tarafurile de-alta data ? ) impartita in doua, a cantat neintrerupt. Concomitent, in cele doua locatii se desfasoara – in prima locatie – ceremonialul imbracarii miresei, careia nasa ii pune voalul in acordurile cantecului “Ia-ti mireasa ziua buna/De la tata, de la muma/De la frati, de la surori/De la campia cu flori”, melodie care face sa curga rauri de lacrimi si simbolizeaza parasirea caminului parintesc al fetei pentru propria-i casa si familie. In cea de a doua locatie, se desfasoara “barbieritul” mirelui, facut de cel mai bun prieten, gest simbolic de primenire in vederea unei vieti noi ; in tot acest timp, mirele tine talpa pe un ban semn ca el va fi de-acum “stalpul” noii familii. Spunem ca barbieritul este simbolic deoarece astazi el se face, spre marele haz al barbatilor prezenti, cu un mare cutit de bucatarie. Cu muzica dupa el, mirele insotit de alaiul sau de barbati se indreapta spre casa miresei, unde formatia se reuneste si se incing hore ( Da ! Hore ! In fata blocului ! ). In ast timp mireasa e asezata pe-un scaun in mijloc, iar nasii rup turta miresei deasupra capului ei, impartind bucati din turta celor din jur pentru a le purta noroc.

Ceva nou, ceva vechi…

Pe vremuri exista traditia ( sau superstitia ? ) ca mireasa sa poarte asupra ei o moneda de argint pentru a avea noroc si belsug ; o veche bijuterie de familie ca simbol al legaturii de familie ; ceva imprumutat ca sa aiba parte de sprijinul celor apropiati si ceva albastru ca simbol al fidelitatii ; astazi obiceiul s-a simplificat. Mireasa trebuie sa poarte : ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si ceva albastru. Si, fiindca moravurile nu mai sunt ce-au fost, “ceva albastru” este astazi o jartiera albastra. Se pleaca apoi la biserica, unde ( incepand cu logodna si abia apoi unirea propriu-zisa ) totul se petrece conform canoanelor neschimbate de-a lungul timpului. De unde, intregul alai de nuntasi se indreapta catre locul unde va fi “masa si dansul”.

Joc si voie-buna…

Odata ajunsi, cei care dau “tonul” distractiei sunt chiar mirii, care deschid dansul impreuna, apoi mireasa danseaza cu socrul mare iar mirele cu soacra mica. Petrecerea continua si, pentru ca si orchestra trebuie sa se odihneasca, felurile ospatului se aduc in aceste pauze. Am vazut aici si inclin sa cred, dupa placerea dansatorilor, ca si la alte nunti e la fel, celebra “Brasoveanca” jucata cu entuziasm de perechi dispuse in sir, in frunte cu mirele si mireasa, apoi tinerii, apoi maturii, apoi batranii si chiar copii. Impresionant acest alai de nuntasi, dar si ritmul crescendo al melodiei, care a facut ca, intr-un tarziu, perechile in varsta sa cedeze, iar cand ritmul a devenit indracit, cei din urma sa ramana mirii, ca semn al stabilitatii “pana la capat”. Au urmat dansuri ale felelor cu mireasa si ale mirelui cu baietii.

Cum furi mireasa ? Buchetul miresei si altele…

Obiceiul furatului miresei, relativ nou, se produce spre miezul noptii si urmeaza negocieri stranse pentru rascumpararea ei. Mai nou, in Capitala, miresele furate sunt duse la Arcul de Triumf si, in sezonul nuntilor , dupa postul Adormirii Maicii Domnului, se pot regasi acolo, uneori 3-4 mirese ! Sigur, telefonul mobil joaca un rol esential. Dar totdeauna prietenii mirelui cad la intelegere cu acesta si-i aduc aleasa pentru ca nunta sa continue. De obicei, sub euforia momentului, nuntasii cer rascumpararea in whiskey, dar au fost si cazuri cand s-a cerut o tigaie noua si-o kila de malai ! Saracul mire, de unde sa le ia la miezul noptii. Si totusi, s-a descurcat si nunta a mers inainte. Vremurile se schimba si odata cu ele si obiceiurile. Doar superstitiile raman…
Spre dimineata urmeaza aducerea tortului miresei, acum cu mult fast, cu flori, confetti si artificii ; apoi taierea lui de catre miri, iar prima imbucatura si-o ofera reciproc cei doi ca semn al pornirii in viata impreuna, uniti pe veci. Ce sa mai spunem ? Urmeaza momentul cand mireasa isi arunca buchetul, iar fetele necasatorite ( acum nu se mai spune “fetele mari” din motive lesne de inteles ! ) asteapta cu nerabdare sa-l prinda, deoarece se spune ca cea care-l prinde se va marita prima. Cavalerii au si ei momentul lor. Acest obicei este unul imprumutat, pentru ca in secolul trecut ar fi fost de neimaginat ca mirele sa scoata jartiera de pe piciorul miresei cu dintii ! Iar cand a dobandit acest “trofeu” mirele il arunca spre grupul de cavaleri, iar cel care o prinde va fi primul la altar in viitor. Catre sfarsit, nasa da jos voalul miresei, punandu-i un batic – semn ca a trecut in randul femeilor de casa, iar voalul revine fetei care a prins buchetul miresei.

Cum se schimba vremurile…

Credeti ca asta-i tot ? Sunteti curiosi ? Ei bine, “pe vremea mea” era obiceiul ca dirijorul tarafului sa “strige darul”, asta insemnand ca anunta ce sau cat a contribuit fiecare nuntas la bunastarea noii familii. Astazi, obiceiul este diferit ; la nunta de care va spun, cei care au dorit au strecurat discret mirilor cate un plic ( cu bani, bineinteles ! ). Dar mai sunt si alte obiceiuri : o urna pentru plicuri, sau nasul strange “darul”. Aud ca in familiile bogatasilor ( ca avem si de-astia ! ) se intampla ca “darul” sa fie donat in scopuri de binefacere. E drept ca pana acum am auzit doar de un singur caz !
Dimineata, nunta se “sparge”, toti merg la casele lor, dar dupa un somn bun, nuntasii se reunesc, de obicei la casa mirelui si petrecerea continua si a doua zi. A treia zi e randul cuscrilor sa petreaca impreuna “de focul copiilor” care i-au parasit. Si-asa, nunta a tinut trei zile si trei nopti.
A fost o nunta ca-n povesti…

*Material oferit de Revista Superstitiilor – www.superstitii.ro