Omul cunoaste cu adevarat dumnezeirea atunci cand o poate privi pe aceasta ca pe un fapt obiectiv, universal si nu drept o experienta subiectiva, limitata la propriile conceptii. Altfel ar trai intr-o contradictie cu realitatea insasi. Caci daca Dumnezeu, indiferent de chipul in care il imbraca o traditie religioasa sau alta, a creat Lumea, atunci el este recunoscut in toate elementele Creatiei sale. Dumnezeu este astfel o fiinta obiectiva, Cosmica, recunoscut de sfintii si de sufletele treze ale tuturor colturilor lumii.
Oare cum sa poata crestinismul sa isi inteleaga propriul sens daca dogmele acestuia nu ii dau libertatea de a se privi pe sine ca intreg, ca fapt cosmic? Prin acceptarea unor conceptii limitative si personale asupra divinitatii, noi insine ne limitam intelegerea si chiar legatura cu intreg universul. Caci daca Fiul Divin a coborat in lumea Pamantului acest fapt constituie un eveniment cosmic, cunoscut de intreaga Creatie, cu sau fara constienta. A privi importanta jertfei de pe Golgota ca pe un fapt izolat social si destinat doar catorva individualitati devine in acest sens o lipsa de profunzime spirituala. Sa ne deschidem deci spre o intelegere mai ampla, lipsita de discriminari care autoizoleaza religiile si oamenii pentru care, de fapt, Christos a coborat pe Pamant.
Primele comunitati de crestini cunosteau Taina dumnezeirii omniprezente, astfel ca nu puteau concepe sarbatorile lui Dumnezeu fara o legatura directa cu ritmurile Naturii pe care El a creat-o si oranduit-o. Pastrat initial prin traditie la inceputul primaverii, Pastele este stabilit oficial la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, in functie de echinoctiul de primavara, in preajma sarbatoririi invierii vegetatiei prin cultele agrare pagane. Craciunul se sarbatoreste imediat dupa solstitiul de iarna, suprapunandu-se astfel cu stravechile sarbatori a luminii, inchinate Cerului si Soarelui spiritual.

Cunoasterea acestor realitati trebuie sa ne conduca spre o reconsiderare a atitudinii fata de ritmurile Naturii si sarbatorirea Invierii, caci Dumnezeu Tatal, Cel care a facut tot ce este vazut si nevazut de noi oamenii, ne-a iubit atat de mult, incat nu a vrut sa ne lase sa ne ratacim pe drumul nostru prin lumea Pamantului si ne-a trimis pe insusi Fiul sau, ca sa ne conduca spre Sine. Iar Invierea are loc in minunea Naturii pe care El a creat-o, in fiecare primavara, astfel ca este firesc sa sarbatorim viata care pulseaza vesnic si vindecarea omenirii dupa echinoctiul de primavara.
Cum putem intelege Invierea lui Christos fata de Invierea Naturii din fiecare an? Acest Fiu s-a unit cu cei care cred in El pentru toate timpurile care au sa vina (Ioan 17:20). El a adus Pamantului mantuirea cea mai presus de orice, care iarta greselile talharului de pe crucea chiar in ceasul mortii sale (Luca 23:43), care vindeca bolile celui suferind si care tamaduieste sufletele celor insetati dupa Adevar si Dreptate. Astfel odata cu stravechea sarbatoare a Invierii Naturii, omul astazi traieste totodata si o Inviere spirituala, a principiului Christic care, in fiecare an, odata cu ritmurile Pamantului, se face prezent in destinul fiecarui om in parte, atunci cand inima sa se apropie de Taina Pastelui.
Daca El este Fiul lui Dumnezeu, atunci venirea Lui este o binecuvantare pentru tot Pamantul si pentru toate popoarele. In acest sens, Pamantul este locul care a primit picioarele Lui. Cum sa nu stie Glia ca picioarele Sale au pasit pe ea sau Stelele si Soarele sa nu fi fost martore la coborarea pe Pamant a Fiului din Tata nascut?! De aceea Pastele este un Paste cosmic, pentru ca toate ostile ceresti si toata faptura cea vazuta este partasa la sacrificiul Fiului si la Invierea Sa. Cei din vechime care au ales sarbatorirea Pastelui in prima duminica dupa luna plina dupa echinoctiul de primavara au avut intelepciunea pe care cei de dinaintea lor au impartasit-o asezand si Craciunul la solstitiul de iarna, pentru ca ritmurile Pamantului si ale sufletelor oamenilor sa fie nu impotriva, ci impreuna-lucratoare cu marile praznice crestinesti.
Caci Christos nu a venit pentru doi, ci a venit pentru mii, iar religia Sa este religia Tatalui ceresc, stapan nu numai al Pamantului care I-a primit calcarea picioarelor, ci deasemenea a Stelelor si a Soarelui, care toate se pleaca celui ce este Fiul Creatorului lumilor. Cum sa nu sarbatoreasca Cerul si Pamantul Moartea si Invierea lui Christos? Cum sa nu cunoasca lumea intreaga ca Fiul se va fi intrupat pentru a ridica Pamantul la Cer, din Iubirea Sa pentru Creatie?

Fie sa fim recunoscatori pentru sacrificiul Fiului si sa fim partasi la Invierea Sa de dincolo de timp si asteptata dintotdeauna, pe care o sarbatoreste toata lumea vazuta si cea nevazuta!

Sarbatori de Paste luminate de Invierea Domnului!

*Citeste si Zilele Patimilor – Pastele intre lumi – click aici.

prof.Dr. Sebastian Stanculescu – editor online