Despre cei care nu s-au confruntat cu decesul unei persoane dragi, se poate spune ca sunt niste adevarati privilegiati. De ce? Pentru ca doliul si reactia la doliu este inceputul unei altfel de suferinte, ceva mai greu de inteles pentru cei care nu o cunosc. Una este sa fii martor, alta e sa fii protagonist ! Fiind extrem de greu de controlat, o asemenea suferinta te poate duce cu gandul la neputinta, punand sub semnul intrebarii pana si notiunea de limita.
Dupa decesul unei persoane dragi, totul pare ireal. O prima reactie ar fi cea de negare. “Nu pot sa cred ca…” este gandul care-ti invadeaza intreaga existenta. Sentimentele de anxietate, tristete, regret, posibil furie, care apar cu rapiditate, nu sunt altceva decat niste reactii emotionale. Sentimentul de responsabilitate fata de cei ramasi in viata este doar o reactie sociala. Reactiile fizice sunt mult mai variate si mai complexe, de la insomnii, schimbari de apetit, epuizare, lentoare fizica, pana la boli grave si foarte grave. Se poate muri de suparare, de durere? Da, raspund specialistii, aceasta fiind o reactie fizica, dar si psihica la ceea ce s-a intamplat si peste care nu se poate trece. Dar, mai intai, sa discutam despre reactia la doliu si apoi despre ceea ce ar fi de facut…
Doliul poate aduce o serie de modificari atat in plan somatic, intelectual cat si afectiv. In functie de caracteristicile fiecareia, asemenea modificari difera mult de la o persoana la alta.
In literatura de specialitate, doliul a fost investigat mai ales din punct de vedere patologic, devenind un veritabil obiect de studiu atat pentru psihanalisti, psihiatrii cat si pentru psihologi. Dupa unii specialisti in domeniu, fazele doliului ar fi urmatoarele: acceptarea pierderii; durerea propriu-zisa a doliului; reglarea mediului in care persoana decedata nu mai exista fizic; remodelarea realitatii si continuarea vietii. Avandu-se in vedere blocajele ce pot aparea in trecerea de la o faza la alta, psihologii au impartit perioada de doliu in doliu normal si doliu complicat. Doliul patologic se poate manifesta ca doliu psihiatric dar si ca doliu traumatic. In categoria doliului psihiatric poate fi inclus: doliul isteric, maniacal, obsesional si cel melancolic. Indiferent de abordare, reactiile la doliu sunt consecinta pierderii definitive si a suferintei.

Gandindu-ma la tot ceea ce poate chinui un om care se confrunta cu un astfel de deces, mi-am amintit insistenta psihanalistilor asupra termenului “travaliul doliului”. Multi considera acest termnen cutremurator. Eu il consider cuprinzator, intrucat tot ceea ce se intampla dupa deces, aranjamentele funerare, sentimentul de disperare , precum si cel de frustrare ca nu ai putut face nimic, pot fi inglobate si redenumite scurt “travaliu”.
Eu stiu ca pentru revenirea dintr-o asemenea durere nu exista o metoda standard. In foarte mare masura, depinde de cel/cea in cauza, de stabilitatea emotionala si de ajutorul acordat de catre cei apropiati: familie, prieteni, vecini. Da, ati citit bine AJUTORUL… care nu este indicat a fi refuzat, mai ales daca este insotit de cele mai bune intentii. Ajutorul mai poate consta in apelarea la un consilier profesionist, dar si la urmarea unor recomandari despre care am citit recent in cateva lucrari de specialitate, recomandari pe care le voi prezenta in continuare, intr-o forma sintetizata si simplificata din dorinta de a nu… va plictisi…

Impresia gresita de a te arata “cel/cea mai puternic(a)” si de a nu-ti trada durerea, ca un veritabil raspuns la arhicunoscuta incurajare “fii tare”, nu este intotdeauna cea mai potrivita. Sunt persoane care si-ar dori sa planga, sa jeleasca, dar isi inghit lacrimile si se comporta (doar pentru impresia celorlalti) ca niste cyborgi. Neexprimarea durerii prin plans, chiar in singuratate, poate duce la blocaje emotionale majore, eventual la incapacitatea depasirii doliului. Asa ca, daca simtiti ca v-ar face bine, recomandarea terapeutilor ar fi sa plangeti cand vreti si cat vreti…
Persoanele care se inchid in sine dupa o asemenea trauma, pot deveni foarte dificile pentru cei/cele din preajma lor. Ajung sa fie respinse, izolate, marginalizate, desi ar avea mare nevoie de companie si comunicare. Cu timpul, izolarea poate duce la pierderea increderii in sine, posibil a sanatatii, pentru persoanele in varsta putand constitui debutul unei accelerate deteriorari mentale.
O alta problema ar fi vizitarea mormantului. Mai putin se stie ca poate fi benefica pentru unii, distructiva pentru altii, in functie de cum este acceptata realitatea pierderii. Felul in care oamenii povestesc despre ceea ce simt atunci cand fac acest lucru, constituie un indiciu pretios despre stadiul in care ei se afla.
Ar mai fi de precizat ca un copil reactioneaza foarte diferit in comparatie cu un adult aflat in aceeasi situatie. Un copil care nu vrea sa participle la o inmormantare sau care refuza sa mearga la cimitir, nu trebuie fortat. Rememorarea celui/celei disparut(e) trebuie facuta cu delicatete si tact, utilizand din plin povestile si fotografiile. In anumite situatii, copilul se simte vinovat fara a avea o vina reala, poate adopta un comportament infantil, se poate retrage din punct de vedere social, etc. Tocmai de aceea, felul in care copilul reactioneaza la moartea cuiva apropiat, poate indica dificultatile pe care le are in a se adapta pierderii. Acest gen de dificultati pot avea consecinte foarte grave si tocmai din acest motiv, se recomanda apelarea la un ajutor specializat, inca de la primele semne ca ceva nu ar fi in regula.
Nu este nimic rau in a-i atentiona pe ceilalti (vecini, prieteni, rude) asupra modului in care doriti sa fiti tratat. Daca vreti sa fiti singur(a), spuneti-o cu politete, daca doriti companie, incercati sa o aveti.
Daca va deranjeaza intrebari de genul “cat a trecut de la moartea…” raspundeti in asa fel incat sa puteti fi inteles foarte clar ca nu va place intrebarea. De ce? Ca sa nu se mai repete si cu alta ocazie.
Luati in considerare adoptarea unui animal de companie. Optati pentru animalul preferat, tinand cont de conditiile in care locuiti, precum si de timpul pe care sunteti dispus(a) sa i-l acordati. Psihoterapia intermediata de animale ( click aici ) este o alternativa care se bucura de un real succes si poate constitui un frumos inceput pentru o minunata prietenie.
Cautati compania oamenilor in prezenta carora va simtiti confortabil si evitati pe cei care nu va pot intelege. Vizionati un film bun, mai ales o comedie de succes, rasul fiind un veritabil antidot pentru orice suferinta ( click aici ).
Daca va place si daca considerati ca va ajuta, scrieti pe hartie impresiile, emotiile si sentimentele care persista dupa trauma suferita. Nu se stie niciodata ce poate iesi dintr-o asemenea initiativa! Acest lucru functioneaza precum o tehnica terapeutica. Asa a procedat mama unei adolescente americane, decedata la varsta de nici 16 ani in urma unei leucemii necrutatoare. Cartea scrisa de mama, ca o reactie la doliu, a ajuns best-seller. Intrebata de celebra Oprah, ce a determinat curajul si initiativa de a scrie o astfel de carte, doamna respectiva a raspuns “Daca mi-am putut inmormanta copilul si am supravietuit, am inteles ca pot face orice“.
Nu stiu daca aceste randuri ar putea alina imensa durere cauzata de pierderea unei persoane dragi. Le-am scris cu destula tristete, sperand ca vor putea contribui la modificarea unui anumit comportament fata de oamenii in doliu sau aflati dupa o perioada de doliu. Intentionat sau nu, se fac o multime de greseli, iar explicatiile ulterioare pot fi dificil de ascultat, chiar si de cei care si-au acceptat soarta.

Mihaela-Theodora Popescu