Pe numele sau laic de Ioan al lui Petru si Pica Bernardone, cel care va ramane in memoria posteritatii sub numele de Sfantul Francisc d’Assisi, a fost unul dintre personajele cele mai proeminente ale anilor 1000, el fiind intemeietorul Ordinului Fratilor Minoriti, ordin calugaresc cunoscut sub numele de Ordinul Franciscanilor. Dar el nu a fost numai atat, dupa cum vom vedea.

Ioan-Francisc

S-a nascut la cca. 1181/1182 in orasul Assisi, din Italia, in familia unui negustor de stofe scumpe. La nastere a primit numele de Ioan, fiind botezat in lipsa tatalui sau, plecat cu negustoria sa ; la intoarcere, tatal multumit de afacerile incheiate in Franta, ii schimba numele : Ioan se va numi Francisc ( “francezul” ). Copilaria si adolescenta sa se petrec in aceasta familie bogata, ingrijit cu dragoste de donna Pica, mama sa. Are numerosi prieteni si este foarte agreat de acestia, pentru voiosia si generozitatea sa ; se bucura de dans, mancare buna, poezie, prietenie, dragoste. Convertirea lui se va face treptat, in mai multe etape ; evenimentele exterioare se vor impleti cu maturizarea sa launtrica, relevandu-i tanarului din Assisi, calea de exceptie ca va trebui sa o urmeze intru slujirea lui Dumnezeu si a oamenilor.

Dedicat Tatalui Ceresc

In anii tineretii sale, Italia era centrul crestinatatii latine ; in Roma, doua puteri se infruntau : papalitatea si imparatul. In Assisi, Francisc participa alaturi de parinti si prieteni la revolta impotriva dominatiei straine ; la varsta de 20 de ani se arunca patimas in lupta, este ranit si cade prizonier, unde ramane un an, dupa care se intoarce in orasul natal slabit si bolnav, cu puternice accese de febra. Ingrijit, tanarul pare ca-si revine ; ceva s-a rupt insa in el, si-a pierdut inflacararea care-l insufletea cu atata bucurie. Urmeaza cateva episoade marcante : dupa exemplul Sfantului Martin, el isi daruieste vestmintele bogate unui sarac, dupa care are un vis ce-l tulbura si-i arata ce trebuie sa faca. Pune punct petrecerilor si da cu generozitate de pomana saracilor ; amintindu-si spusele lui Iisus, calea lui devine limpede : va fi cea mai stramta dintre toate, calea saraciei. Tanarul invata sa urasca vechile placeri si sa iubeasca ceea ce dispretuise. Intalnirea cu un lepros e hotaratoare ; el descaleca, pune in mana acestuia o moneda de argint si-l saruta. Apoi isi reia drumul cantand imnuri de slava catre Domnul. Iubirii sale fata de bolnavi si saraci, el ii adauga o evlavie fierbinte ; in aceasta perioada incepe sa se retraga singur pe camp, in padure sau in pesteri, traind in lipsuri si petrecandu-si timpul in rugaciune. Un alt episod important are loc in micuta capela darapanata Sfantul Damian, unde tanarului ingenuncheat in ruga, privind chipul Mantuitorului de pe crucifix, pare a fi auzit vocea Sa : “Francisc, du-te si repara casa Mea, aflata in ruina”. Tanarul pleaca hotarat, strange stofele scumpe din pravalia tatalui sau, le vinde, dand toti banii capelei Sfantul Damian. Cand Petru Bernardone, tatal sau, afla acestea, el face o plangere la autoritati si cler, prilej cu care, Francisc renunta la mostenirea sa, inapoiaza banii tatalui sau, inclusiv hainele de pe el si, ramanand gol, se dedica intru totul slujirii Tatalui Ceresc.

Slujitor al Marelui Imparat

Eliberat de orice legaturi lumesti, tanarul Francisc paraseste orasul natal. Paseste voios, cum ii e felul. Pe drum intalneste doi talhari, carora le spune ca este “crainicul Marelui Imparat “. Acestia il iau in ras si-l batjocoresc aruncandu-l intr-o groapa. Iesind, Francisc descopera bucuria desavarsita din care va face principiul vietii lui si care consta in a se bucura si a multumi oricand este batjocorit si nefericit. Dupa cateva luni de ratacire pioasa si caritabila, se intoarce la Assisi, mergand la capela Sfantul Damian, pe care o reface cu mainile sale, ajutat de pomeni, cantand ziua intreaga. Urmeaza repararea altei capele, cea inchinata Sfantului Petru si apoi, reparand un lacas parasit al Sfintei Maria a Ingerilor, atat de mic, incat i se spunea Portiuncula ; incheind si aceasta munca de completa refacere a lacasului, Francisc simte ca exigentele Domnului sunt mai mari si astfel, imbracat doar cu o haina aspra, incins cu o sfoara si descult, porneste surazator la drum. Invatatura sa are un auditoriu din ce in ce mai numeros, el propovaduieste pacea si bucuria. De cand a renuntat la mostenire, in prezenta episcopului Guido, Francisc a facut legamant de saracie, iar acum si pe cel de slujire prin cuvant a tuturor oamenilor. Multi doresc sa-l urmeze, devenind cei dintai “saracuti” ratacitori si fericiti.

De cand a facut legamant de saracie, Francisc a primit porecla de “Il Poverello”, adica “saracutul” sau “micul sarac” ; incet-incet, in jurul sau s-au strans alti cativa adepti ai saraciei depline si a predicarii itinerante, micuta comunitate stabilindu-se la Portiuncula, intr-o simpla coliba, langa capela Sfintei Maria a Ingerilor. Dar nu raman acolo ; doi cate doi, ca apostolii, pornesc sa evanghelizeze in toate partile tarii. Calatoria misionara alterneaza cu momente de viata in comun, cand se reintorc la Portiuncula. Traiul lor e simplu, exigentelor saraciei adaugandu-se cele de bucurie si prietenie, caci franciscanii se ajuta intre ei, persecutiile trebuind sa fie acceptate ca binecuvantari, iar pocainta, iertarea si impacarea trebuie sa aduca bucuria. Numarul acestor “saracuti” este intocmai ca cel al Apostolilor lui Iisus : 12. Putin mai tarziu, Francisc si cei 12, iau drumul Romei, pentru a pune micuta comunitate franciscana sub protectia si recunoasterea oficiala ; ii primeste Papa Inocentiu al II-lea care va fi convins ca prin actiunea si preceptele lui Francisc, acesta va sprijini Biserica lui Christos. Francisc primeste aprobarea orala pentru normele sale ( prezentate sub forma unei “Reguli” ) si este autorizat oficial sa propovaduiasca, primind tonsura, el si cei 12, de la cardinalul Ioan al Sfantului Paul, devenind astfel clerici, in anul de gratie 1210. In drumurile sale misionare, Francisc a ajuns chiar la sultanul Egiptului, Malek-El-Kamel, pe care a voit sa-l converteasca ; desi refuza, sultanul este profund miscat si isi marturiseste admiratia pentru o astfel de forta de convingere si o sinceritate atat de uimitoare.

Clara din Assisi

Nascuta intr-o familie bogata de aristocrati, Clara era inteligenta si pasionata, deosebit de evlavioasa si hotarata sa-si dedice viata Domnului ; unii o priveau deja ca pe o sfanta. Vocatia ei a fost intarita de exemplul lui Francisc ; aude peste tot de minunile faptuite de acesta si de mica lui fraternitate. Astfel ca, in capela Sfintei Maria a Ingerilor, Clara leapada bogatele vestminte lumesti, inlocuieste cingatoarea cu o simpla sfoara si incaltarile scumpe cu saboti de lemn ; ea primeste tonsura monahala care semnifica renuntarea franciscana la bunurile vremelnice ale lumii acesteia. Primind valul, Clara devine calugarita si jura supunere parintelui Francisc. Acesta obtine pentru ea si pentru alte cateva credincioase, adapost in lacasul scump inimii sale, capela Sfantul Damian. Sub patronajul binevoitor al lui Francisc este intemeiat Ordinul femeilor sarace de la Sf. Damian, numite damianite, iar mai tarziu, clarise, dupa numele Clarei din Assisi. Spre deosebire de fratii minoriti – cum li se spunea franciscanilor – care mergeau sa raspandeasca Evanghelia, surorile clarise nu ies niciodata din manastire, adoptand normele propuse de Francisc : saracie absoluta, munca, bucurie, simplitate si rugaciune.

Toata creatia lui Dumnezeu

Bunavointa lui Francisc, desi se indreapta cu precadere asupra fratilor sai oameni, face parte egala intregii Creatii, tuturor creaturilor lui Dumnezeu. Episodul predicii catre pasari, atat de emblematica spiritualitatii franciscane, are loc in jurul anului 1212 ; stoluri mari de pasari, multimi compacte pe ramurile copacilor si pe campiile din preajma, la apropierea lui Francisc nu se sperie si nu-si iau zborul, dimpotriva, se strang in jurul sau ; el le vorbeste, indemnandu-le sa multumeasca lui Dumnezeu. Pasarile isi arata bucuria si aprobarea, dupa care, primindu-si binecuvantarea, isi iau zborul. Apa izvorului, floarea de camp, o rama, un greier, un fazan, albinele, porumbeii, pana si cea mai neinsemnata pietricica, sunt in ochii lui Francisc o oglindire a creatiei lui Dumnezeu. Francisc a lasat cateva scrieri, intre care : cele doua “Reguli” monastice ( prima neaprobata de Sfantul Parinte, din cauza austeritatii prea mari, cea de a 2-a aprobata si care constituie si azi baza Ordinului Franciscan ), unele scrisori, “Omagiul virtutilor” , “Omagiul Preacuratei Fecioare”, un Testament si, in sfarsit, aceea bijuterie a literaturii medievale si universale, intitulata “Cantarea Creatiei ” sau “Cantarea fratelui Soare”, un minunat imn de lauda adresat lui Dumnezeu Creatorul.

Stigmatele si sfarsitul

Cei dintai biografi ai sai, au plasat miracolul stigmatelor in jurul datei de 14 septembrie 1224, de sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci. Conform celor relatate despre acest eveniment, Sfantul Francisc se reculegea intr-o pestera, unde un frate ii aducea paine si apa, si unde, Francisc nu inceta sa se roage Domnului. Se spune ca odata, inainte de rasaritul soarelui, un serafim cu sase aripi i s-a aratat, luand infatisarea lui Iisus rastignit ; arzand de iubire si suferinta, Francisc primeste miraculos cele cinci rani ale lui Iisus ; pe maini, picioare si coasta isi fac aparitia stigmatele, pe care Sfantul Francisc le va purta pana la moartea sa. Dupa primirea stigmatelor, el vrea sa se intoarca la Assisi. Aproape orb, foarte bolnav, nemaiputand sa mearga, el face drumul anevoios pe spinarea unui magar. In ciuda bolii, a starii proaste a sanatatii sale, calatoria s-a transformat intr-un adevarat mars triumfal : oamenii vor sa-l vada, sa-l atinga ; cand nu e absorbit de rugaciune, ii mangaie si-i alina pe bolnavii care i se aduc. La peste o luna, ajunge la Portiuncula, unde fratii il primesc cu iubire. In urma acestui pelerinaj istovitor, se duce la Assisi unde, in seara de 3 octombrie 1226 se va intalni cu Iisus Christos, pe care atat de mult L-a iubit si cautat, toata viata sa.

Papa Grigore al IX-lea l-a proclamat pe Francisc Sfant in anul 1228, la numai doi ani de la moartea sa.

*Rugaciunea Cantecul Creaturilor ( Cantecul fratelui Soare ) – citeste
*Rugaciunea lui Francisc din Assisi – citeste

REDACTIA