Inainte de a deveni ucenic al Domnului, Sfantul Apostol Matei, a fost vames, strangator de bir in Capernaum si se numea Levi, fiind de neam evreiesc. Privit cu ura de evrei si mult dispretuit, ca unul din neamul lor ce statea in slujba celor ce ii cotropisera, Levi-vamesul a fost chemat de Mantuitor “Vino dupa Mine”, dupa cum spune chiar el, in Evanghelia sa (Matei 9:9-13), iar acest Levi atat de dispretuit de popor, L-a urmat. Astfel, vamesul si-a schimbat nu numai numele, luandu-l pe cel de Matei, ci si-a schimbat si viata, iar in loc de biruri, el a adus la Mantuitor sufletele oamenilor. Dupa primirea Darului Duhului Sfant in ziua Cincizecimii, Sfantul Apostol Matei a inceput a scrie Evanghelia sa pre limba evreiasca, adica aramaica, limba vorbita si de Iisus Christos. A descris acolo copilaria si faptele minunate ale Domnului, invatatura primita de la Acesta, patimile Sale si preamarita Lui Inviere.
Dupa opt ani de la Inaltarea lui Iisus Christos, Apostolul Matei a trimis Evanghelia sa, credinciosilor cei nou luminati, iar mai tarziu a scris-o in greceste, pentru ca vestea cea buna sa fie cunoscuta de cat mai multi oameni; apoi, Sfantul Apostol Vartolomeu a dus Evanghelia lui Matei si a lasat-o si in India. Apostolul Matei a invatat pe parti si pe mideni, apoi s-a indreptat spre alte locuri ale Rasaritului si a propovaduit dreapta credinta ; a fost la persi, la etiopieni si la nubieni, aducand pre multi pe calea cea adevarata a vietii si mantuirii. Nu se stie exact unde anume si-a sfarsit Sfantul Apostol viata si osteneala ; se spune doar ca ar fi primit moarte de mucenic, prin foc, ars pe rug de necredinciosi, in Etiopia.
Crestinii ortodocsi il praznuiesc pe Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, la 16 noiembrie, pomenindu-l cu evlavie pentru Evanghelia pe care ne-a lasat-o spre invatatura si credinta.
REDACTIA