In cea de a treia duminica de la Paste, crestinii ortodocsi si cei de rit greco-catolic, sarbatoresc Duminica Mironositelor. Mai intai sa lamurim sensul actual al cuvantului “mironosita” a carui acceptiune este acum, acela de “femeie prefacuta”. Sensul care se da astazi acestui cuvant este complet gresit. Departe de aceasta deviere de la sensul real, cuvantul respectiv isi are radacina in cuvantul “mir”, el descriind pe acele femei care ungeau trupul mortului cu mir si mirodenii.
In vremea Domnului Nostru Iisus Christos era obiceiul ca trupul celui decedat sa fie uns cu un amestec de mirodenii, aloe si smirna, iar apoi cu mir si infasurat intr-un giulgiu, era pus in mormant. Dupa ce Iisus a fost rastignit, Iosif din Arimateea i-a luat trupul, L-a infasurat in giulgiu si L-a depus intr-un mormant, peste care a pravalit o lespede grea. Cand a fost inmormantat Mantuitorul, din cauza grabei, a fost omis acest ritual si femeile credincioase au hotarat sa-l indeplineasca ; a doua zi fiind sarbatoare, au hotarat ca duminica sa mearga la mormantul Sau. Au pregatit miresme, mirodenii si miruri, pentru a indeplini ritualul ( Luca 23:55-56 ), insa, din pricina durerii si a evenimentelor care s-au precipitat, au uitat un amanunt important.
Aflandu-se Mantuitorul in Betania, impreuna cu Lazar inviatul si cu alti ucenici ai sai, Marta slujea la masa, iar Maria a luat un vas de alabastru plin cu mir de nard curat de mare pret si l-a turnat pe picioarele Mantuitorului, L-a uns si I-a sters picioarele cu parul sau ( Ioan 12:3,7 ). Atunci Iisus a spus ca ungerea aceasta a fost facuta pentru ingropaciunea Sa ( Marcu 14:8 ) “Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru ingropare“. Deci ritualul fusese implinit !
In continuare, Biblia spune cum cele patru femei, pregatite cu miruri si mirodenii, au ajuns la Mormantul Sfant, dar nu L-au mai gasit pe Mantuitor, caci Inviase. Acele patru femei, au fost : Maria Magdalena, Salomeea, Maria si mama lui Iacob, femei smerite, mironosite.
Mironositele au dovedit credinta, dragoste, devotament si cele mai frumoase si inaltatoare sentimente ; crestinii ortodocsi si cei greco-catolici sarbatoresc in fiecare an, in cea de a treia duminica – Duminica Mironositelor. In credinta ortodoxa, aceasta este ziua in care sunt cinstite mamele, surorile, sotiile si toate femeile crestine, iar noi, cei care pretindem ca suntem credinciosi, in acea zi trebuie sa sarbatorim femeia, ci nu pe 8 martie, care este o falsa sarbatoare a femeii, nici macar “internationala” cum se pretinde. Ca popor crestin – sa ramanem in credinta crestina !
REDACTIA