31 octombrie
Imediat dupa 1989, “barierele” au disparut, diverse obiceiuri, superstitii sau sarbatori, indeosebi americane, au inceput sa fie practicate si la noi. Este cazul Zilei Indragostitilor (Valentine’s Day), dar si al Halloween-ului (Ziua tuturor sfintilor). In cazul celei din urma, aceasta se sarbatoreste pe 31 octombrie si contine rituri tipice pomenirii mortilor, dar si cele ale sarbatorii de An Nou. Este un amestec de ritual pagan, superstitie si sarbatoare crestina. Sa vedem de unde provine aceasta.
Halloween – denumirea
Dupa cum veti vedea mai jos, in secolul al VII-lea, ziua de 1 noiembrie era Ziua tuturor sfintilor, adica “All Hallow’s Day”; cum superstitia spunea ca in noaptea de dinaintea acestei zile, lumea spiritelor se intrepatrunde cu lumea celor vii, s-a pastrat obiceiul de a se sarbatori “All Hallow Even” adica ajunul – 31 octombrie. De aici pana la prescurtarea pe care o cunoastem azi – Halloween – n-a fost decat un pas.
Halloween – scurt istoric
Celtii, traitori acum 2000 de ani pe teritoriul Irlandei, Marii Britanii si in nordul Frantei, marcau sfarsitul verii si inceputul anului nou la 1 noiembrie. Ei credeau ca in noaptea dinaintea Anului Nou, spiritele se pot intoarce pe pamant spre a-si cauta un nou trup; ele strica recoltele, sperie copiii si fac numai rautati. De aceea, pe 31 octombrie, ei sarbatoreau Samhain-ul, un ritual pagan de alungare a fantomelor, a spiritelor, in care se faceau ruguri sacre pe care se sacrificau animale si grane, pentru imblanzirea si indepartarea acestor spirite. De frig, celtii erau imbracati cu blana animalelor, iar taciunii din focurile rituale erau purtati cu grija in case pentru a aprinde focurile in vatra, focuri ce aveau acelasi rol de a alunga spiritele. Dupa cucerirea romana, Samhain-ul celtic s-a combinat cu sarbatoarea romana a comemorarii mortilor – Feralia si cea a zeitei Pomona. In secolul al VII-lea cand pe pamanturile celtilor a patruns crestinismul, Papa Bonifaciu al IV-lea a stabilit ziua de 1 noiembrie ca fiind ziua tuturor sfintilor si martirilor crestini. Ajunul acestei zile dand tonul la sarbatoarea religioasa. Astfel, o sarbatoare cu radacini in paganismul celtic, a devenit sarbatoare a bisericii crestine.
Halloween – astazi
Pe continentul american, aceasta traditie a fost adusa de colonistii englezi si de cei irlandezi. Cum se desfasura Halloween-ul? Exact ca pe vremea celtilor si a zorilor crestinismului, dar cu “mijloacele” de astazi. Se poarta costume, prefigurand imbracamintea celtilor care azi ne-ar da fiori; se poarta masti, precum celtii purtau capete de animale pentru a speria spiritele. Se scobesc dovleci in care arde o lumanare, intocmai ca vechii celti care purtau spre case taciunii aprinsi, dar acum dovlecii au forme “inspaimantatoare”. Pana in anii ’30 focurile celtice pentru sacrificii si procesiunile de ziua mortilor din Anglia, erau inlocuite de parade si petreceri in tot orasul. Tot cam prin acei ani a fost reanimata o ramasita de superstitie, “trick or treat”, care se trage din obiceiul ca in timpul procesiunilor din Anglia, cersetorii sa se roage pentru ceilalti, iar acestia le ofereau asa-zisa “prajitura de suflet” pentru a fi siguri ca nu vor fi pacaliti; acum copiii costumati merg din casa in casa, bat la usa si primesc bomboane. Se practica “sperietura” si se spun povesti de groaza, cu toate ca nimeni nu mai crede in revenirea spiritelor; ba mai mult, se petrece si se danseaza in reuniuni “tematice”, in tot locul.
Halloween – la noi
Romanul snob, si nu numai el, a preluat urgent aceasta sarbatoare cu radacini europene pagane, de la americani ; pentru ca orice prilej de distractie e bun si pentru noi. Si la noi se fac petreceri de Halloween, cu masti, costume, mai putini dovleci si fara obiceiul copiilor “trick or treat”. Si asta, desi multi tineri nu sunt interesati de traditia sau superstitia asta, se intampla sa petreaca, totusi, Halloween-ul, doar pentru ca au inca un prilej de distractie. Si, cine poate sa-i condamne pentru asta?
Mai interesant este ca si noi avem o astfel de sarbatoare, numita “Noaptea Sfantului Andrei”, care vine cu obiceiurile si superstitiile ei, despre care vom vorbi aici.
*Material oferit de Revista Superstitiilor – www.superstitii.ro
Partener OnLine al Revistei de Rugaciuni – www.rugaciuni.ro